Viata e un slalom de incercari. Incercari ce vin sub forme diferite de intamplari in viata noastra. Unii se intreaba de ce li se intampla doar lor nedreptati la locul de munca, iar altii inca nu stiu de ce sunt neintelesi de propria familie. Altii inca nu pot da drumul unei iubiri demult incheiate, iar unii nu pot accepta ca persoanele dragi ne mai si dezamagesc din cand in cand. Fiecare din noi are propriile sale incercari din partea vietii.
Adesea oamenii isi povestesc intamplari din viata lor in care au ramas blocati la nivel de gandire si emotie. E un blocaj cu un scop precis. Dar, oare care e scopul acesta?
De curand, un om frumos, imi povestea o intamplare legata de plecarea tatalui sau pe cand acesta era inca adolescent. M-am tot intrebat de ce a ramas “blocat” in aceasta intamplare, care din punct de vedere uman nu e tocmai usor sa treci peste. Oare ce nu vrem sa vedem cand ramanem “blocati”?
Discutia nu mi-a dat pace, si tot mi-a pendulat printre ganduri. Cred ca figura paterna e simbolul sigurantei, al puterii, al increderii in sine, al statorniciei. Daca ar fi sa echivalez aceasta figura paterna cu cel mai apropiat lucru care imi trece prin minte ar fi cu un munte. Tatal e ca un munte in cadrul unei familii. Un munte ce te ajuta cu inspiratie atunci cand ai nevoie, sau te ajuta sa te inalti si sa te bucuri de peisaje la care nici nu indrazneai sa visezi. E acel sprijin neconditionat pe care stii ca il ai si ca il poti apela la nevoie. Noi, ca si copii, ne abandonam parintilor nostri si proiectam vulnerabilitatile noastre asupra lor. Ceea ce e normal si firesc in perioada copilariei. Doar ca, odata cu trecerea timpului, crestem si noi si uitam sa ii dezinvestim pe parintii nostri din rolul de eroi si sa ne luam puterea personala inapoi. Ca adult nu mai ai nicio scuza pentru ca inca proiectezi asupra parintilor vulnerabilitatile tale. De asta te si numesti adult si nu copil. Vulnerabilitatile sunt ale tale si iti apartin. Nimeni nu iti poate compensa vulnerabilitatile, decat tu insuti. Aceste vulnerabilitati vin dintr-o neasumare. Nu vrei sa te uiti la ele ca sa dezvolti puterea din spatele lor si preferi sa le “arunci” in stanga si in dreapta, pe unde apuci. Da! Unul din secrete este faptul ca in spatele oricarei vulnerabilitati sta “ascunsa” o putere. Un om curajos, mai intai a fost fricos. Un om onest, mai intai a fost mincinos. Un om harnic, mai intai a fost lenes. Si tot asa… Toate acestea fac parte din noi. Suntem pe cat de curajosi, pe atat de lasi. Doar ca unii aleg prima varianta. Totul tine de o alegere. Cand esti copil nu prea alegi. Aleg parintii in locul tau. Sau rudele… sau sora, fratele.
Dar ce facem noi cand devenim Adulti? Cam ce face apa cand traseaza albia unui rau. O ia prin punctele de minima rezistenta. Asta face si adultul: ia o parte din vulnerabiltitati si le pune in carca partenerului de cuplu. Unii mai mult, altii mai putin. Dar majoritatea dintre noi facem acest lucru, constient sau inconstient. In multe cazuri o facem pe pilot automat. De asta suntem atrasi de un anumit tipar de partener de cuplu. Pentru ca proiectam asupra celuilalt vulnerabilitatile noastre, dar și celalat proiecteaza asupra noastra. Efectiv este un troc. Lucrurile merg de la sine o perioada, pana in momentul in care celalalt oboseste si nu poate sa ne mai incante cu jucatul rolului impus de noi, inconstient, prin care neputintele noastre erau in “grija si siguranta” celuilalt, ne bosumflam si il invinuim ca nu mai e “omul pe care noi il stiam”. Refuzam sa acceptam acest lucru, il renegam si ajungem chiar sa renuntam la comunicarea cu el si sa il introducem in lista de “oameni de ignorat”. Asa ajungi, sa ramai furios, dezamagit sau suparat in interior. Uneori plusezi si ajungi sa intrerupi legatura cu un om care candva ti-a fost apropiat, motivandu-ti alegerea in felul urmator: eu sunt ranit, sufar si vreau ca celalalt sa vada cat de mult ma doare.
Anii trec si duci aceasta greutate, numita “celalat a fost de vina”, cat mai mult in viata ta. Dezamagirea ta fata de celalat creste de la an la an, neacceptarea ca celalat atat a putut sa faca in acea situatie devine si ea mult mai pregnanta. In tot acest timp tu tot alegi sa intretii durerea prin a alege sa fii o victima, sa te complaci in suferinta si sa lasi impacarea cu tine la coada clasamentului. Pana la urma secretul este despre a te impaca cu tine, nu cu celalalt. In momentul in care te-ai impacat cu tine, poti sa privesti si catre celalalt din ipostaza de frate sau sora mai mare. Si asta se intampla pentru ca ai ales sa nu te mai razboieste cu tine si sa iti tii sabia in teaca. Celalalt doar ne-a aratat vulnerabilitatea noastra. De noi depinde sa fim onesti si sa o recunoastem ca fiind a noastra. In graba noastra de a fi “oameni mai buni”, ignoram sa vedem ceea ce nu ne convine. Cui ii convine sa isi vada propriile vulnerabilitati? Cum poti sa admiti ca o parte din tine este lenesa, lasa sau mincinoasa? Sau in orice alt fel in care nu iti convine dar stii ca e adevarat? Doar tu cu tine stii acest mod de a fi… Ceilalti vin si ne arata. Ca si cum ne uitam intr-o oglinda si ne vedem cu bune si cu mai putin “bune”.
Ca sa mergi mai departe usurat de toata aceasta povara ai nevoie sa iti faci curaj si sa vezi ce te-a durut in acea intamplare si cum ti-a schimbat viata pe mai departe pana in ziua de azi? Ce a murit in tine in acea experienta si de ce crezi ca ti s-a intamplat? Ce ar fi trebuit sa inveti, si nu ai invatat pana acum?