Ai asteptari ca viata sa se schimbe. Sa ti se schimbe in bine, in frumos, in abundenta, sau in implinire. Ceri cu piosenie aceste lucruri de la viata cu o speranta similara cu magia. Dorinta sa devina realitate. Asa e si magia. Doar ca magia vine din interiorul tau. E o forta de nestavilit ce iti aduce situatii in care ai posibilitatea sa construiesti frumosul, binele, abundenta sau implinirea.
Atunci cand se intampla acest lucru, ce faci? Pai, incepi sa te eschivezi, sa te plangi cat de greu este, ca esti neinteles, începi sa te lamentezi ca de ce ti se intampla doar ție toate greutatile si ca universul ii favorizeaza pe altii, dar nu pe tine. Te smiorcai ca un copil razgaiat cerandu-ti dreptul tau neconditionat la fericire, implinire, bine sau abundenta. Ceri fara a da nimic la schimb. Vrei ceea ce crezi tu ca ti se cuvine de drept doar pentru ca existi. Aceasta eschivare te va tine cu inca o treapta in plus departe de dorinta ta. Departe de materializarea dorintei tale.
Dar ce dai la schimb? Esti pregatit sa lasi viata sa te invete? Esti deschis in directia asta?
Atat iti cere viata – deschiderea ta. Deschiderea de a invata ceva nou. De a face lucrurile “altfel” fata de cum le-ai facut pana acum. Este despre a face primul pas in a aduce Binele, Frumusetea, Abundenta sau Implinirea. Iar moneda cu care platesti acest lucru este prin greutate. Greutatea vine din a fi onest cu tine, de a nu mai fugi din fata oglinzii atunci cand iti privesti chipul si iti displace ceea ce vezi, cine ai devenit. Vezi doar cearcane, riduri, imperfectiuni, trecerea inutila a timpului peste chipul tau. Te privesti si tot nu ai curajul sa iti zici ce te doare, sau ce te framanta in interior. Onestitatea sta in a recunoaste in primul rand fata de tine ca ceea ce ai gandit esti de fapt tot tu. Preferi sa renegi aceasta voce si sa iti zici ca nu esti tu pentru ca nu iti convine. Nu iti convine pentru ca nu e in concordanta cu credintele si valorile tale, cu felul in care ai fost educat si crescut, cu felul tau de a gandi sau simti.
Dar orice voce are drept la existenta – la fel cum ochii pot sa vada marea, nasul poate sa simta izul marii, urechile pot sa auda valurile. Toate simturile vorbesc despre acelasi lucru, doar ca fiecare vorbeste in limba sa, care e diferita de la simt la simt. Aceasta voce vrea sa iti transmita ceva despre tine, doar ca in limba ei. Poate fi despre o frica de-a ta, despre o neputinta, sau o teama, un abandon, o umilire, o respingere, o lipsa de afectivitate, o neincredere. Dar pentru ca ti-ai promis in trecutul tau indepartat sa nu iti mai fie frica sau sa te protejezi de ceilalti ca sa nu iti mai apese rana ta sufleteasca ti-ai abandonat amintirile acestea si nu le-ai lăsat sa iasa la suprafata. Acesta e pretul nefericirii tale din fiecare zi. E pretul dispretului manifestat atunci cand te uiti in oglinda. E pretul renuntarii la Bine, Frumos, Implinire sau Abundenta. Uneori trebuie doar sa scoti acea amintire la suprafata prin a o rosti si a o intelege cu mintea ta de acum. Doar asa o poti lasa in trecut.
Esti dispus sa faci acest pas? Pasul tau?
Viata si-a facut pasul ei. Pe tine, ce te retine sa il faci pe al tau?