E o perioadă în care oameni în diverse culori se intâlnesc și stau la aceeași masă, degustă mizilicuri cu un vin bun, complementate de o muzică vioaie pe fundal și râsete cât cuprinde. Fiecare iși povestește întâmplările de peste vară în acest cadru intim și plăcut. E o deschidere pe care rareori am văzut-o să o facă mai mulți oameni în același timp. Barierele sociale au fost lăsate la ușă împreună cu încălțările. Am zâmbit, m-am bucurat și am continuat să umplu paharele de vin. Evident, și pe cele de apă, ca poveștile să curgă în continuare.
Din discuții, am observat că oamenii încep să dorească o conectare mult mai autentică cu semenii lor. Noi, oamenii, am început să devenim mult mai pretențioși în interacțiunile noastre, ceea ce e firesc având în vedere restricțiile sociale din ultima perioadă, și cred că asta se datorează faptului că ni s-a dovedit că socializarea din spatele unui monitor are ceva insuficient și că ne dorim să ne întâlnim cu celălalt într-un spațiu călduros, intim, cu bună dispoziție și râsete cât cuprinde. Iar la final, ne-am fi dorit ca întălnirea să mai fi continuat încă câteva ore. Cred că acest cuvânt “pretențios” vine din dorința noastră de a ne deschide sufletul și de a împărtăși bucățele din povestea noastră de viață. Conectare autentică. Asta înseamnă să trăim și să ne bucurăm de lucruri simple.
“Am început o relație în vară și a durat 4 luni”, mi-a zis.
“Ce nu a mers?”, am întrebat.
“Nu am simțit o conexiune cu celălalt. Ca și cum restul era bine, doar că în interiorul meu nu am simțit că mă pot conecta cu celălalt. Am primit și am dăruit cât am știut eu și cât am putut în acele momente. Îmi pare rău? Deloc. A fost frumos, am crescut, dar nu a durat. Am încheiat relația și am mers mai departe. Acum experimentez singurătatea și mă descopăr în noi moduri pe care nu le-am conștientizat până acum.”
Curios, dar m-am regăsit și eu în acest dialog. Am crescut și am mers mai departe. Relaționarea superficială moare instant din fașă, chiar de la prima întâlnire. Îți trebuie doar un dram de sinceritate față de tine ca să știi dacă poți merge mai departe sau nu în relaționarea cu celălalt. Dar oare ce ingrediente sunt necesare pentru a avea o relaționare profundă cu celălalt?
Relaționarea profundă cred că se întâmplă dacă creezi un spațiu. Un spațiu relațional se simte ca și cum celălalt poate fi vulnerabil fără a avea temerea că poate fi rănit de o judecată pripită, de orice fel de judecată. Acest spațiu e o abilitate și nu o energie. E o abilitate pentru că necesită renunțarea la orgoliul tău pentru a fi despre celălalt. Acest spațiu mai ține și de dorința de împărtășire, de disponibilitatea celor doi, și de sinceritate. Împărtășești fără să aștepți ceva la schimb. Dacă vrei să împărtășești poți fi vulnerabil (adică deschis de sincer)? Dar dacă ți se împărtășește ai puterea să nu judeci și să nu “ataci” pe celălalt?
Îmi plac astfel de spații pentru că îmi place să ascult poveștile oamenilor, pentru că aceste povești sunt fascinante și pentru că așa devin un om mai “bogat”, zi de zi. Care e bogăția care te definește pe tine?