Un nou început de zi, un nou început de săptămână, un nou început de lună, un nou început de an. Viața omului este o perpetuă începere a ceva nou în toate aspectele vieții sale. Fie că începem o nouă săptămână sau un nou an, cu toții ne punem speranțe în acest nou început. Începe un nou an și ne punem speranțe ca să fie un an cât mai bun cu noi în care să avem parte de cât mai multe împliniri de toate felurile: sufletești, materiale, emoționale, familiale, sociale, profesionale etc.
Dar oare, cu adevărat, începem ceva nou? Sau mai bine zis, când începem ceva nou in viața noastră și nu mai repetăm trecutul cu alți actori și cu alte contexte?
Experiența prin viață m-a învățat ca să poți începe ceva nou, mai întâi trebuie să îți închei socotelile cu ceea ce nu îți dă pace din trecutul tău. Să reușești să fii împăcat cu tine însu(ă)ți că să poți să te eliberezi de orice “fantomă” din trecut, în propriul tău ritm, cum știi tu cel mai bine. Dacă acea “fantomă” tot revine ca un fel de lup și îți dă târcoale în gândurile și emoțiile zilnice, e un semn clar că încă nu ai reușit sa îți faci curat pe raftul cu “fantome”.
Cred că pacea cu tine însu(ă)ți este cel mai greu lucru de realizat. Oricât de mult zen am aduce în gândirea noastră, oricât de multe mantre sau rugăciuni am repeta, oricât de multe posturi am ține, tot există ceva care vine și ne spulberă liniștea ca în povestea celor trei purceluși. Se găsește câte un lup care vine și ne dă târcoale și nu ne lasă să stăm liniștiți în căsuța noastră. Ba mai mult ne-o și dărâmă și astfel devenim instabili în mai toate aspectele vieții noastre: poate mai răutăcioși, mai arțăgoți, mai îmbufnați, mai furioși cu persoane care nici măcar nu merită această atitudine din partea noastră. Din ce am constatat, acest lucru se repetă până când reușim să ne construim o casă rezistentă pe care lupul nu ne-o mai poate dărâma. Așa cum a făcut și cel de-al treilea purceluș care și-a construit o căsuță rezistentă (din piatră) așa cum era și el. Felul nostru de a fi la interior denotă și felul în care ne raportăm la trecut și facem față lupilor din prezentul nostru. Cu siguranță lupii ne vor dărâma casa din paie, chiar și pe cea din lemne, dar nu și pe cea din piatră. Dar ce înseamnă a-ți constui o casă din piatră? O casă rezistentă la asalturile diverșilor lupi care vin și încearcă să ne disturbe liniștea și pacea interioară? Experiențele recente m-au învățat că o astfel de casă se construiește atunci când vrei să vezi cu adevărat ce a vrut viața să te învețe în acea întâmplare.
Cu ceva timp în urmă am încheiat un capitol profesional din viața mea. A fost o experiență dură în care mi s-au spulberat o sumedenie de iluzii și au ieșit la suprafață multe dezamăgiri. Erau dezamăgirile așteptărilor mele pe care mi le creionasem în interiorul meu cu atât de multă grijă, atenție și precizie.
Viața a avut inteligența să îmi scoată contextul și oamenii potriviți de a-mi arăta cum stau lucrurile în realitate. Dar ce am văzut eu inițial când au început să apară obstacole care se transformau în situații neplăcute? Am văzut ce vedem cu toții în primă instanță: că este vina celor care au generat sau au participat la aceste situații neplăcute. Nu puteam să admit că ceea ce îmi creionasem în mintea mea nu mi se îndeplinea și că întâmpinam obstacole la tot pasul. Chiar și din cea mai insignifiantă interacțiune posibilă apărea un obstacol. Viața îmi spunea: vezi că nu ești pe creanga ta, poate ar trebui sa dezvolți o altfel de atitudine, sau poate că ar trebui să pui problema în alt mod. Pur și simplu îmi era greu să recunosc față de mine că îmi setasem atitudinea și așteptările nerealiste. Nu îmi dădeam voie să cred că eu pot să mă și înșel. Țineam dinadins cu dinții de așteptările mele inițiale. Evident că obstacolele s-au amplificat și s-au inflamat până cînd am decis că lucruile nu pot să mai continue în felul acesta și că e timpul să văd cauza rădăcină – sursa tuturor obstacolelor, locul de unde vin lupii prezentului.
Am reînceput să scriu în jurnal și să mă întreb la finalul fiecărei zile “Ei, Andreuț, ce ai înțeles din ziua de azi? Ce ai învățat?”. Zi de zi, timp de 3 luni. Am început inițial prin a da vina pe ceilalți, apoi am trecut treptat-treptat să mă trezesc și să accept faptul că viața vrea să mă învețe ceva nou și să mă întreb “Ce am eu de învățat de aici? Ce îmi cere viața să cultiv? În ce aspecte ale vieții mele am de crescut?”. Așa am început procesul de a face pace cu mine până când mi s-a luminat fața și am început să am acel moment de EVRIKA!
Așa am descoperit că făcusem o multitudine de proiecții. Una din ele era faptul că proiectasem salvatorul – eu să salvez pe toată lumea implicată care nu putea face față noilor direcții ale companiei. Știam că pot să duc acest lucru și că mi-e ușor să-l fac. Doar că am ajuns la concluzia că doar Dumnezeu îi poate salva pe oameni, iar eu, maxim, mă pot salva pe mine însumi și pe nimeni altcineva. Mai proiectasem imaginea modelului paternal și la nivelul subconștientului cerusem unor oameni să joace acest rol – lucru total neonest față de mine dar și față de ei. A fost o perioadă agitată, încărcată emoțional dar am ieșit mult mai puternic, rezistent. Așa am reușit să mai pun o bucățică la casa mea de piatră și am reușit să mă debarasez de lupii prezentului și să las în urmă fantomele trecutului ca să pot să încep un drum nou, curat.
Ușor nu a fost pentru că atunci când eram în mijlocul acțiunii nu reușeam să văd în clar răspunsurile întrebărilor de mai sus și mă tot învârteam precum cățelul în jurul cozii. Faptul că am scris în jurnal și că la final de săptămână mă uitam printre evenimentele trecute m-a ajutat enorm să văd imaginea de ansamblu pe care viața mi-a așternut-o în diversele situații. Secretul jurnalului este sa pui o întrebare bună și să raspunzi cu onestiate față de tine.
O vorbă din moși strămoși spune că atunci când ți-ai făcut lecțiile vieții, locul în care te afli te lasă să pleci mai departe. Am plecat împăcat cu mine, am iertat oamenii pentru situațiile neplăcute (până la urmă mi-au arătat lucruri despre mine), dar nu am uitat. Nu am uitat faptul cum am ajuns eu în situațiile respective astfel încât în viitor să nu mai repet aceleași greșeli pentru că rege te naști, înțelept devii.
Ce îți cere viața să dezvolți în aceste momente? Ce vrea să (re)înveți?
Tu ce proiecții faci pe cei din jurul tău? Ce roluri îi pui să joace pentru nevoile tale neîmplinite?
… candva dadeam vina pe cei din jurul meu cand sufeream de ,,vreo dezamagire’’ … viata m-a facut sa-mi dau seama ca doar eu sunt cea care-mi provoaca ,, crizele de dezamagire’’ … speram in adancul meu sa primesc ceea ce ofer . A venit vremea cand a invatat ca fiecare om ,, ofera ce poate si nu ceea ce asteptam noi sa primim” … am reusit sa merg mai departe pe drumul pe care l-am inceput cu multi ani in urma …
Viata imi cere sa invat/reanvat sa ma cunosc … sa aflu/stiu cine sunt nu cine vor altii sa fiu … sa pun in arhiva mastile si rolurile jucate de-a timpului … sa-mi joc propriul rol si sa nu mai port masti care sa-mi ascunda ,, fata” ( Eu sa fiu Eu … sa fac ceea ce-mi place … sa am curajul sa ma impotrivesc cand ceva nu este pe placul meu, sa am curajul sa spun NU, sa invat/reanvat sa am incredere in mine, sa nu renunt la visele/idealurile mele pentru visele/idealurile celor din jurul meu … Doamne ce multe am de invatat! )
… privesc anul ce a sosit cu ochi de copil pare o bucurie nefiresca in aceasta lume nebuna … dar asa imi doresc sa fie acest an ,, anul copilului din mine”! … imi doresc ca oamenii pe care ii voi intalni in drumul meu sa -si dea mastile jos … sa nu mai joace rolurile impuse de altii … asta-si doreste ,, Copilul”
… adultul din mine stie ca zmeii cu care am facut pace in anul ce s-a incheiat vor mai veni … vor mai patrunde in castelul meu si anul acesta dar puterea lor va fi mai diminuata fata de anul ce a plecat … acum stiu cum sa fac pace cu ei asa incat ca in fiecare an ce va veni puterea zmeiilor mei va fi din ce in ce mai mica … si in final voi reusi sa fac pace cu ei !
Foarte frumos spus, Carmen 🙂 ma bucur pentru tine ca reusesti sa aduci acest copil senin si bucuros, gata sa zambeasca unei noi zile.
Cu totii trecem prin diverse stadii de dezvoltare ale fiintei noastre: unii constient, altii mai putin constient. Decizia este a fiecaruia dintre noi. A trece constient nu este tocmai usor. Incepe cu o decizie si multa munca cu interiorul tau pentru a-ti pune in ordine zmeii, lupii, fantomele astfel incat sa poti sa te focusezi pe ceea ce e frumos in viata ta. Facandu-ti viata ta frumoasa, o poti face si pe a celorlalti.