Draga omule,
Am trait destule si pot sa recunosc furia si incrancenarea atunci cand le intalnesc… Tot la fel, pot recunoaste un om care are o suferinta. Stiu ca nu recunosti Iubirea si Compasiunea atunci cand le vezi in pura lor manifestare. Deocamdata, pentru ca si tu vei deschide ochii sufletului. De asta esti Aici. Pentru moment, confunzi un gest de compasiune cu nu stiu ce alte scenarii si proiectii create de tine, extrapolezi conflictele mocnite pe care le ai cu alte persoane si nu este vina mea. Unora, Lumina le arde privirea. E prea mult pentru ei. Daca tu consideri ca , in ciuda a ceea ce ai trait, te avantajeaza rolul de “pradator”, iarasi nu este vina mea. Daca preferi sa ataci, in loc sa contempli si sa incerci sa intelegi, sa inveti, nu este vina mea.
“Nu invidiile, suspiciunile, conflictele exprimate si discutate ne distrug, ci acelea care mocnesc in spatele aparentelor prietenoase intretinute in ascuns.”
Am facut si eu greseli din care am invatat, printre altele, ca fiecare om are locul lui sub soare si ca nu sunt in “competitie” decat cu mine insami.
Minciuna si agresivitatea creeaza goluri in fiinta noastra, pe care cu greu le putem umple. Dar nu este imposibil.
Nu mi-a facut nimeni treaba, dar daca tu, omule, vrei sa crezi asta, daca asta te face sa te simti bine, atunci pot intelege lucrul acesta. Una este sa faci treaba unui om, alta este sa te strecori prin spate, incercand sa intri pe teritoriul lui, ba chiar laudandu-te cu asta. E o victorie iluzorie, care, de fapt, te coboara… Pot intelege si asta, nu-i bai. Vine din experienta, din ceea ce viata m-a invatat. Ce am in suflet si in minte nu imi poate lua nimeni, nici cu minciuna, nici cu forta. Stii vorba aceea: te poti impodobi cu aripile altuia dar nu poti zbura. Mi-a luat o viata sa mi le cresc, ceea ce iti doresc si tie. Inca mai cred ca nu exista oameni rai, ci doar oameni pe care viata i-a ingenuncheat. Fiecare priveste viata de acolo de unde este. Tu iti esti cel mai mare dusman, prin ceea ce gandesti sau faci, in ascuns sau nu. De fapt, nimic nu se pierde. Nici macar o farama de gand. Le strange Tatal pe toate si ni le arata, cand vine vremea…
Daca vrei sa te pozitionezi drept victima, asta poate sa tina o perioada si doar cu anumiti oameni. Adevarul iese, in cele din urma, la suprafata. Are viata grija . De aceea nu imi este teama de nedreptate si de oameni, pentru ca stiu un lucru : cine face, lui isi face /cine da, lui isi da. Indiferent ca este bucurie sau tristete, minciuna sau adevar, o imbratisare sau un pumnal in spate. Asta spun mereu. Asta imi spun si mie. E “arma” mea in lupta cu ispita, caci om gresitor sunt pe acest Pamant. Ca si tine.
Suferinta creste oameni si slefuieste sufletul. Stiu. Am fost acolo, in Valea Plangerii si am revenit. Si tu poti.
Inca mai trec pe acolo, uneori, tocmai pentru a nu uita ca sunt om. Ca si tine.
Frustrarile si neputintele celorlalti nu ma privesc, decat in masura in care pot fi de ajutor, daca mi se cere. Singura responsabilitate este legata de propria-mi persoana, de gandurile si atitudinea mea, de ceea ce ce fac, in relatie cu mine si cu lumea.
In fata cui vrei sa fii “mai bun “, “mai apreciat”, “mai…”? Priveste-ti sufletul in oglinda, despuiat de masti si iluzii.
E adevarat, putem trai, gandi, actiona oricum dar ce lasam in urma noastra? Ce amprenta ne defineste? E nevoie de tragedii pentru a realiza ca suntem oameni, ca unitatea si nu dezbinarea ori fuga dupa “laurii” celuilalt ar trebui sa ne puna in miscare??? In fata suferintei suntem toti egali. Cu ce te bucura suferinta celuilalt? Ce spune asta despre tine, omule ?
In rest, sa avem inima buna, ca-i nevoie…