E zi de ieșit în oraș la mall. Stai în fața oglinzii, îți pui strat după strat de machiaj. Cu fiecare strat acoperi ce nu vrei să ți se vadă în public. Îți acoperi durerile și tristețile tale lăuntrice, doar de tine știute pe care viața ți le-a dat să le trăiești. A fost doar între tine și viață.
Te dai cu anticearcăn apoi aplici stratul de blush, după care mai dai și cu nițel iluminator ca să fie machiajul perfect.
Îți pui hainele de sărbătoare, brățări cu diamante și papucii de firmă. Apoi îi asortezi cu geanta scumpă pentru că știi că asta face parte din unicitatea ta și că tu nu ești ca toți ceilalți oameni. Tu ești deasupra lor.
Apoi când ești aproape gata, te uiți la el și îl vezi și pe el cu hainele de firmă. Inima îți crește considerabil. În mintea ta se validează ideea cuplului perfect. Vanitatea circulă prin vene în mod alert, luând locul modestiei. “Foarte puțini sunt ca noi. Dar chiar și așa, noi suntem mai răsăriți că avem de toate – nu ne lipsește aproape nimic. Și asta se vede în hainele de pe noi, în vacanțele noastre. Cine mai e ca noi?”
Acest gând îl dai în spate că ești gata să te urci în mașină. El la volan, tu în dreapta de data asta. Aerul condiționat e la maxim, GPS-ul intră pe ecran, își pune melodia lui preferată și vă îndreptați către mall.
După parcare și mersul prin soare, că de data asta locurile subterane sunt pline ochi, ajungi la poarta mall-ului. Ușile electrice ți se deschid ca să îți faci intrarea grandioasă. Între timp ai văzut deja alți “săraci” după o scanare rapidă de logo-uri și felul în care erau îmbrăcați și ce sacoșe purtau la braț. Dacă erau cu cărucioruI de cumpărături i-ai descalificat instant. Doar că aici ai uitat momentele în care erai și tu în locul lor. Doar că de data asta nu ești. Asta îți dă dreptul să îi disprețuiești doar pentru că tu nu ești în aceeași ipostază.
Îți simți nițel parfumul cu care te-ai dat înainte să pleci acasă. “Ce parfum scump am. Nu sunt ca toți ceilalți. Săracii ăștia nici nu prea își permit așa ceva…”
Intri și ceva din interiorul tău țopăie după validare și atenție asupra ta. Simți că priviri se uită către tine – o știi bine că de asta ți-ai pus hainele care să atragă priviri asupra picioarelor și pieptului tău. Devii importantă în sinea ta. Te simți admirată. Îți îndrepți coloana, îți ridici capul și nasul tot mai sus. Acuma ești cu adevărat deasupra tuturor. Îi cauți mâna lui ca să se vadă că tu ești trofeu și că el e la fel ca tine. Două trofee care dau așa de bine împreună.
Îți continui mersul, scanezi tot ce e în jurul tău. La un moment dat vezi o doamnă de la curățenie. Pentru tine nu e o doamnă. E un model ratat al societății. Are o viață ratată. În sinea ta te bucuri că nu ești în locul ei și că tu ești cineva. Ești realizată. Mai ales că în ultima perioadă ai mai și citit vreo 2-3 cărți de dezvoltare și că ai discuții cu prietenele despre filozofia vieții. Asta te pune în liga mare. Uite așa vanitatea se instalează în vene în locul modestiei. Faptul că ai anumite haine, job, mașină, casă îți dă puterea să îi disprețuiești pe cei din jur. Încet, încet, îți omori umanitatea din sufletul tău. Îți omori propria înțelegere asupra vieții. Confunzi bunăstarea ta cu aroganța. Îți aloci dreptul de a disprețui pe ceilalți care nu sunt ca tine, în loc să te uiți cu blândețe și să înțelegi că tu ai avut alte șanse în viață iar cel pe care îl vezi tu în acel moment a fost mai puțin privilegiat. Urmele de firimituri de moralitate dispar odată cu scurgerea anilor tăi. Nedându-ți seama că vei ajunge la bătrânețe când vei avea momente în care vei fi neajutorat ca om. Momente în care acel om desconsiderat de tine azi va reveni sub o altă formă ca să te ajute pe tine – poate să îți zâmbească, să îți citească de pe eticheta unui produs drag ție, sau să îți aducă punga cu cumpărături la ușa casei tale. Dar acest scenariu este prea departe de prezentul tău. Așa că asta nici nu contează pentru tine… acum…
Dar oare, unde ne sunt sfinții de altădată?
Cred că nu avem ochii să îi vedem pentru că trecem mai totul prin filtrul importanței banilor. “Ai bani, ai dreptul să exiști pentru mine. Nu ai bani, ești un sărac – un nimeni.” Doar că anii trec… iar viața își va lua ceea ce e al ei de drept din viața ta. Poate că data viitoare când mai vezi omul care curăță după tine să îi zâmbești cu blândețe. Asta poate că îți va readuce urma rămasă de umanitate din tine.
Câtă moralitate avem noi azi, cam atâta oameni buni mai sunt în lume…