Acum, când prin lume sunt plecat
Încercând să fiu mai departe bărbat,
Mă gândesc neîncetat
La fericirea de neuitat.
Viața m-a făcut uneori să fiu un dur
Ca să pot multe să îndur,
Alteori m-a și fulgerat
Acolo unde în extremis am exagerat.
Când sufletu-mi plânge,
Și inima mă răspunge,
Îmi aduc aminte
De ale tale, blânde cuvinte.
De mângâierea ta înduioșătoare,
Și de frica mea cea mare.
De blândețea ta nemuritoare,
Și de îndărătnicirea mea înțepătoare.
De privirea ta protectoare,
Și de inima mea nerăbdătoare.
De mâna ta ocrotitoare,
Fiind bucuria mea cea mare.