Oameni care mi-au marcat viata.
Asta ma duce cu gandul in primul rand la tata. A fost un om sarac material care si-a croit drumul in viata asa cum a stiut el cel mai bine. De la el am luat ambitia de a duce lucrurile la bun sfarsit. Felul lui de a face lucrurile si de a fi un bun gospodar s-au întiparit in cine sunt eu azi.
Discutand cu mama, mi-a zis ca pentru tata nu conta ce note luam la scoala ci mai degraba sa termin o facultate ca sa am un trai mai usor decat a avut el.
Apoi mama! Mama e al doilea om din viata mea ce ma inspira. Mi-a insuflat blandetea, gingasia si sensibilitatea. Valori ce le port cu mine in sufletul meu si le manifest in viata mea atunci cand se iveste ocazia. De la mama am mai luat puterea de a nu ma da batut indiferent ca sansele nu imi sunt potrivnice pe drumul meu. Ea e fiinta care la aproape 50 de ani a reusit sa se reprofileze profesional. La inceput nu am inteles, eram prea mic. Dar acum cand dau timpul inapoi stiu prin cate temeri si obstacole a trecut si totusi a reusit sa ajunga asistent medical. A fost chemarea ei, pentru ca pasiunea cu care facea aceasta munca era dincolo de firescul acestei lumi.
Apoi vin bunicii mei, ca model de inspiratie in viata. De la ei, dar si de la parintii mei am luat credinta ca fara a munci in viata nu obtii nimic. Asta se vedea in belsugul meselor din timpul iernii. In toate celelalte anotimpuri munceau campul si iarna se bucurau de ele. Bunica, o femeie simpla de la tara dar cu o forta de neuitat de a razbate in viata. A fost un copil “dat de suflet”, cum isi aminteste mama, dar a reusit sa isi faca de la zero casa ei, familia ei cu cei trei copii. Curtea ei vara era plina de trandafiri. Era un paradis al florilor cand te duceai la ea. Casa era pictata intr-un albastru cu modele florale ce iti atragea instant privirea. Ea a fost femeia care si-a tinut toti cei trei copii la scoala indiferent de provocarile intalnite. Intotdeauna a gasit solutii. Puterea de a razbate in fata tuturor greutatilor prin a le infrunta, cred ca e mostenire de familie, pentru ca am observat-o si la mama, si la sora ei, si la mine. Azi stau sa ma minunez de talentul bunicii de artist prin care iarna ieseau din mainile ei covoare lucrate manual ce se regasesc acum in casa mea, expuse ca una din mostenirile de familie.
Merg cu gandul mai departe catre invatatoarea mea. Desi in clasa intaia am luat premiul doi si mai toata perioada din clasele primare m-am simtit nedreptatit si umilit de catre ea, totusi ea e persoana care mi-a insuflat caracterul de a fi perfectionist. Un caracter ce m-a ajutat in diversele ipostaze din viata mea. Uneori consuma prea mult timp, dar intre timp am invatat sa ii fac managementul. Ce e drept, nici eu nu eram usa de biserica in clasele primare, asa ca am avut contributia mea majora in a nu lua coronita in timpul claselor primare. De departe nu am fost elevul model la note. Pana la urma trebuie sa fie si cineva fara coronița dintr-o clasa, ca sa faca nota discordanta ca apoi prea suntem cu totii trasi ca la indigo.
In perioada facultatii am intalnit un profesor minunat ce mi-a insuflat credinta ca sa invat lucruri noi tot timpul. In facultate nu prea ma duceam la ore si ma bazam pe mintea mea sclipitoare de a lua examenele. Iar in momentul in care am fost la examenul sau, tin minte ca m-a strigat primul din tot amfiteatrul ca sa imi dea carnetul cu nota de examen. Ajuns in fata catedrei sale mi-a pus urmatoarea intrebare: “- De ce nu vii la cursurile mele? Stii ca in viata vei fi platit pentru ceea ce vei vea in cap.” Culmea! Am crezut in acel moment ca am picat examenul, dar ce sa vezi? Mi-a pus o nota mai mare decat meritam calculandu-mi tot punctajul cu prezentele cursurilor din timpul anului. Pe moment nu am inteles de ce am luat acea nota. Acum incep sa se lege. Ii facusem o lucrare aproape perfecata. Aici trebuie sa ii multumesc doamnei mele invatatoare pentru perfectionistul slefuit in timpul claselor primare. Tin minte si acum ca la unul din examene ne-a servit cu ciocolata “ca sa lucreze neuronii mai bine” iar intr-o ora ne-a citit poezii dintr-un autor francez de pe la 1700 fara nicio legatura cu materia cursului. Ce profesor mai face asa ceva in ziua de azi?
Vine o vreme in viata cand dai peste oameni pe care parca ii stii de o viata. E un sentiment greu de pus in cuvinte. Asa mi-a adus destinul in viata mea o serie de oameni magnifici. Cred ca cu totii putem spune ca ne simtim mult mai atrasi de anumiti oameni cu care avem o chimie aparte. Nu sunt prezenti fizic langa noi tot timpul, dar parca ceva ca un lipici ne atrage catre ei in anumite momente incarcate din viata noastra si timpul petrecut cu ei parca capata o alta dimensiune, parca nici nu mai exista si ni se pare o eternitate. Nu sunt multi la numar, dar fac cat toata intelepciunea de care am nevoie atunci cand ma regasesc intr-un impas. Stiu ca poate e un cuvant prea mare, dar asa sunt ei – MAGNIFICI! Pot spune ca sunt un fel de familie de suflet. De la ei am invatat, si invat continuu. Fix pe principiul fostului meu profesor din facultate – invata lucruri noi tot timpul. Si nu invat ca sa capat coronita, ci invat ca sa stiu cum sa imi fac viata mai frumoasa zi de zi, si cum sa o raspandesc in jurul meu si catre ceilalti. De la ei invat despre mine. Invat cum sa imi trasez idealurile ce ma fac pe mine fericit. Invat cum sa fiu un om mai bun in ceea ce fac. Invat cum sa imi rezolv conflictele interioare intr-un mod constructiv pentru mine si cei din jurul meu. Invat cum sa imi asum anumite frici si temeri. Invat.
De la acesti oameni, am invatat ca eu sa fiu propriul meu model in viata mea. Asa am ajuns ca eu sa fiu modelul meu in propria mea viata. Cred ca acest lucru e tranzitia normala catre a te descoperi pe tine, cine esti tu cu adevarat. Si da! Cu totii suntem o suma de experiente, o suma de credinte si valori imprumutate de-a lungul timpului din jurul nostru, fie de la parinti, bunici, frati, suruori sau alte rude, fie de la invatatori, profesori sau mentori, fie de la prieteni, amici sau cunoscuti. Dar dupa ce tu iti dai jos seara toate aceste straturi imprumutate, cine esti cu adevarat?
Stii cine esti? Fara masti, fara roluri, fara proiectii?
Cine esti tu, omule?