Ce am invatat pana la 37 de ani?
Cred ca cel mai important lucru pe care l-am invatat a fost sa pretuiesc oamenii. Sa ma bucur de ceea ce au ei de oferit, atat cat pot ei. Oamenii sunt cea mai de pret comoara din lumea asta. Poate ca unii ar zice banii, diamantele, pantofii sau ceasurile, altii ar zice cunoasterea sau cartile din biblioteaca, eu cred cu tarie ca sunt oamenii!
De ce? Pentru ca oamenii sunt imprevizibili si iti pot aduce in viata daruri nepretuite din interactiunea cu ei. Daruri in sensul de noi directii, perspective care nu credeai ca erau posibile sa apara in viata ta pana in acel moment. Si uite asa viata ta poate capata noi valente datorita interactiunii cu un singur om. Viata ta se poate imbogati cu un nou sens ce il poti descoperi doar dupa o scurta interactiune cu celalalt. Cred ca cu totii am avut momentele noastre de “Aha!” cand apelam la acel prieten de incredere ca sa ne asculte cand simtim ca ne fuge lumea de sub picioare si nu stiam incotro sa apucam.
Cartile le poti colectiona in biblioteca ta. Banii ii poti multiplica in contul tau bancar. Diamantele le poti strange in cutiuta ta de bijuterii. Pantofii ii poti strange in dulapul tau. Cunoasterea o poti creste prin noi informatii dobandite din documentarele vazute sau cartile citite. Dar totusi, oamenii nu ii poti colectiona ca pe obiectele de mai sus. Nu la modul in care sa ii accesezi ca atunci cand vrei sa iti asortezi tinuta cu una dintre bijuteriile din dressingul tau.
Ce am mai invatat pana la 37 de ani?
Am mai invatat sa imi urmez drumul catre implinirea idealului meu oricat de greu ar parea, sau oricat de multa munca ar fi de depus in aceasta directie. Omul cand nu are un ideal se stinge secunda cu secunda pana cand “moare”. Moare in interior pentru ca renunta la el, la idealurile lui ce ii pot aduce implinire in orice plan din viata sa. E ca si cum intra intr-un fel de amortire sufleteasca si merge in viata prin inertie. De multe ori imi imaginez acest lucru ca fiind similar cu o secventa dintr-un film cand un pilot se prabuseste in desert si apoi ca sa supravietuiasca o porneste la drum fara nicio directie, reuseste sa se piarda, ca apoi sa gaseasca o oaza mirobolanta, dar din nefericire inchipuita ca si creatie a mintii sale. Iluzia dispare in film in momentul in care da sa guste din apa gasita in oaza, si constata de fapt ca bea nisip. Asa facem si noi cu idealurile noastre cand renuntam la ele – ne cream la nivel imaginar o oaza ireala in care poposim cu viata noastra. Ne amagim ca ne este cald si bine ca sa treaca timpul cat mai repede. Facem lucrurile pe pilot automat fara sa mai simtim bucuria de a le face. Si asta se intampla cu lucrurile cele mai mici din viata noastra. Cand a fost ultima data cand ai stat la masa si chiar ai savurat mancarea pe care ti-ai preparat-o sau care ti-a fost servita? Sa simti fiecare aroma, fiecare inghititura? Sa traiesti prezentul care te implineste, care te bucura? Fara a merge pe pilot automat sau a mai proiecta in viitor pe principiul “o sa am asta si cealalta… o sa fac cutare si cutare…”?
Imi aduc aminte de o intamplare cu un prieten drag. Pentru mine hazlie, pentru el … cred ca revelatoare. Sa tot fie cu doi ani in urma cand ajunge el val vartej in camera in care eram cazati la munte, incepe sa zica un banc si deodata se opreste si scoate o propozitie cu voce tare: “Sa imi trag palme! Eu nu cred ca sunt in filmul meu. Ce caut eu in viata mea? Ca parca nu simt ca e a mea…”. Uneori reusim sa fim actori in vietile noastre prin mastile sau rolurile pe care ni le jucam zilnic si uitam ca la finalul zilei sa ne debarasam de ele. Mergem pe pilot automat, din inertie, si reusim sa ne ratacim in rolurile si mastile, sau proiectiile din propria viata si uitam de noi. Uitarea de noi se face pe cheltuiala timpului nostru. Intotdeauna! Iar tot ce ai nevoie este de un moment de onestitate cu tine insuti. Un moment in care sa te intrebi cand a fost ultima data cand te-ai uitat in oglinda, nu cu scopul ca sa iti vezi si sa iti numeri ridurile sau sa iti zici ce persoana frumoasa esti, ci sa te uiti la tine si sa te intrebi: Cine sunt eu? Ce caut eu in viata mea? Este filmul meu? E acel moment cu tine insuti in care nu mai ai nicio masca si niciun rol. Mastile si rolurile le folosesti pentru protectie, deghizare, performanta sau divertisment.
Anticii aveau o intelepciune aparte. La intrarea in templele din Roma si Grecia antica era inscriptionata o fraza care suna cam asa: NOSCE TE IPSUM sau GNOTHI SEAUTON. Anticii stiau ca pentru a avea o viata implinita trebuiau sa se cunoasca la interior prin a sti ce “contin” ei. Doar asa puteau afla cine sunt ei cu adevarat si sa isi asume potentialul si idealurile lor. Benjamin Franklin a luat aceste 2 inscriptii si le-a dat o forma moderna in almanahul sau intitulat Poor Richard’s Almanack si publicat in anul 1750: “There are three things extremely hard: steel, a diamond, and to know one’s self.”. Napoleon si-a dat seama de ceea ce era ascuns in acest almanah ca si lectii de viata si a dat ordin ca sa fie tradus in italiana si franceza. Chiar si acum dupa 270 de ani de la publicarea almanahului, omenirea inca se intreaba “cum fac sa ma cunosc pe mine insumi?” iar acest lucru se vede in multitudinea de cursuri de dezvoltare personala care au aparut pe piata in ultimii ani. Lucrul acesta vine din impulsul de a vrea sa fim bine noi cu noi si cu cei din jurul nostru. Cum te cunosti?
Primul pas este sa iti faci un inventar onest fata de tine prin a vedea:
- durerile tale sufletesti: respingere, abandon, umilinta, tradare, nedreptate, nesiguranta, insecuritate emotionala sau materiala, hiper responsabilizare etc.
- mastile pe care le porti zi de zi: atitudinile pe care le pui in mod constient pe chip cand esti acasa, in social, la munca etc.
- rolurile pe care le joci zi de zi: rolul de tata sau de mama, de copil, de parinte, de angajat model etc.
- darurile parintilor, prin a te intreba si a-ti raspunde la: ce iti place la mama? ce iti place la tata?
- defectele parintilor, prin a te intreba si a-ti raspunde la: ce nu iti place la mama? ce nu iti place la tata?
Asa va rezulta o lista mare ce ti-o poti pune in fata ochilor si sa te vezi asa cum nu te-ai mai vazut pana acum. Totul incepe cu dorinta de a fi bine cu tine mai intai, si apoi cu cei din jurul tau. Iar aceasta dorinta are la baza onestitatea fata de noi insine. Cat de onest esti cu tine in acest moment al vietii tale?