Și ți-aș atinge sufletul cu petale de curcubeu ca apoi să îți arăt adâncul luminii așa cum l-ai perceput atunci când erai copilă în leagănul iubirii. Acel leagăn în care chicoteai cu zâmbete larg deschise, soarelui… O stare de beatitudine interioară, ce doar amintirea o mai poartă în a sa tolba…
Și, apoi, când pașii tăi fragili te vor da jos din acest leagăn, aș privi în eternul cerului și aș lua a ta mână firavă să sculptez cu ea cercurile dragostei noastre.
Și, apoi, aș strânge toți norii ca martori ai acestei creații, și i-aș modela într-o cunună de perle pufoase să încânte ale tale tâmple delicate.
Și, apoi, ți-aș acoperi buzele cu mireasma caldă a unei ploi de vară ca să guști amintirea bucuriei.
Și, apoi, aș înălța omenescul tău de fată blândă să își scalde ochii în surâsul îngeresc al eternității albastre. Acolo vei vedea chipul meu…
Și, fix în acel moment, ți-aș răpi clipa zâmbetului ca să îți croșeteze întâlnirea noastră…
Bine ai (re)venit!