Se incetoseaza imaginea din oglinda… Libera, hoinarind pe dealuri, cautandu-te. Acolo unde nu exista timp si spaţiu, unde sufletul vorbeste fara cuvinte. Nu mi-e teama pentru ca STIU ca SUNT. Ti-am auzit cantecul si-am tresarit. Il mai auzisem candva, demult, tare demult, pierdut in negura timpului. Nisipuri miscatoare.
Nu am nevoie de cuvinte. Nu ar face altceva decat sa tulbure Linistea care SUNT. Obrajii tai in palmele mele, ochii mei oglindindu-se in Tine. Asa am fost mereu de la Inceputuri. Stii si zambesti. Universul tot e in noi, cu noi. Imi curgi in vene, dureros de lent, plumb, impregnandu-ma, oprind Timpul si desfiintand granitele. Traire. Simtire.
Sunt aici si pretutindeni dar mai presus de toate sunt cu Tine.
Auzi cantecul meu ? Acum il cant cu voce tare, il strig. Astazi cant si stii de ce ? Pentru ca sunt toata muzica lumii, pentru ca am strans toate notele si le-am insirat pe corzile sufletului meu. Le eliberez, umplu aerul de mine.
Si n-am sa mai plang pentru ca mi-a fost de ajuns cat am strans in cotloanele inimii. Aleg sa traiesc si să mă bucur de ceea ce am in viata, de oamenii care imi stau alaturi, de cei pe care-i port in inima si-n gand.
Si cand doare, promit sa gasesc binecuvantarea si sa o traiesc. Si daca doare, inseamna ca simt, ca traiesc. Inseamna ca vibrez, ca îmi curge viata in suflet… Traiesc si binecuvantez. Multumesc !