A zbura e un vis mare
Când frica mare-ți apare
Ducându-ți ființa-n zbuciumare
Încet, îndepărtându-te de-a ta chemare.
Clipire, secundă, minut, oră
Zi, noapte se-nvârt ca-ntr-o horă
Timpul pare trecător
Îți ești al sorții ucigător.
Stai și te cufunzi-n beznă,
Cu cea mai mare viteză,
În următoarea ipoteză:
„Oare nu pot trăi doar prin fotosinteză?”
Tot ne mințim
Și tot ne amăgim
Că viața e despre fericire,
Bucurie și tămăduire.
Dar asta-i pentru o minte banală
Ce vrea o viață superficială.
Pentru cine caută mai mult,
Viața vine cu mult tumult.
Câteodată-i bine,
Să nu te cerți cu tine,
Alteori rușinea vine,
Și supărarea nu te mai ține.
Și chiar în acel moment
Se produce-un aliniament
Și-ți dai un argument
Să n-ajungi în faliment.
Viața-i de trăit,
Sub soare să fii împlinit,
Să faci rai
Din tot ce ai.
Să vezi ce e de făcut,
Să-ți fie traiul de plăcut,
Să le lași pe toate-n trecut,
Ca pe-un necunoscut.
Să ai acea seninătate,
Care vine dintr-o maturitate,
Cultivată-n decenii,
Sau poate chiar în milenii.
Nu e viața ce visai,
Nu e cum îți imaginai,
Când în jar priveai,
Întorcându-l c-un vatrai.
A trăi împăcat
Fără-a fi încăpățânat,
E cea mai de preț hartă,
E cea mai mare artă.