Intalnirile dintre OAMENI sunt frumoase. Si daca cei doi mai lasa si garda jos fara a juca roluri sau a purta masti are loc o intalnire autentica. E o intalnire in care celalalt se elibereaza de toata povara de a nu fi EL. O intalnire in care celalalt poate sa planga fara sa fie umilit sau respins. Ai zice ca e usor, dar lucrurile usoare sunt si cele mai greu de facut. Oare de ce?
Statea pe scaun si plangea. Statea pe canapea si plangea. Era vulnerabila ca Olaf in mijlocul verii. Isi topea frica de a fi umilita si mi-o punea pe tava sa ma uit la ea. Iar eu in sinea mea ma bucuram. Ma bucuram pentru ca ii simteam plansul eliberator si ma comportam ca si cum plansul ei era la fel de natural ca zambetul. O admiram. Vedeam ceva natural, autentic. Vedeam OMUL din ea, trecand peste haine, etichete, parfumuri, bijuterii.
A venit si randul meu, doar ca nu am plans. Nu am avut timp sa plang. Am ramas socat. Socat in sinea mea pentru ca constientizam zidurile pe care le-am ridicat in jurul meu pana in aceasta zi. Primul zid si cel mai inalt este nemultumirea si neacceptarea fata de mine, fata de cine sunt eu. Asa am nascut perfectionistul din mine care imi protejeaza frica de esec. M-am baricadat cu roluri si masti ca sa fiu acceptat. Am un talent nativ de a te tine la distanta pana ma accepti. Decat sa fiu eu respins mai bine sa te resping eu pe tine. O strategie care mi-a functionat de minune pana acum. Doar ca, a venit ea si m-a desconspirat. Doare ca naiba, dar e atat de eliberator. E un amalgam de sentimente contradictorii. Ma simt eliberat, ca si cum ceva mi s-a luat de pe suflet, ma simt fricos pentru ca acum cand ma simt multumit cu mine si accept cine sunt si ce am realizat pana acum …. apare o intrebare cu multe necunoscute: Ce urmeaza? Ce fac pe mai departe? E o nesiguranta pe care o resimt pentru ca nu stiu incotro ma vor purta noii pasi… Singura mea busola este idealul de a fi EU, cel ce sunt. Atat, si nimic mai mult. Ma mai simt tradat, eu de mine, pentru ca mi-am dat voie sa car atatia ani pietroaiele de nemultumire si neacceptare. Mi-au folosit pentru ca m-au motivat sa obtin ceea ce am astazi in viata mea si sa fiu eu, cel de azi. Dar cine vreau sa fiu eu, cel de maine?
Aici iar ma intalnesc cu frica, si evit sa imi raspund la intrebare. Mi-e mai usor sa fug de aceasta intrebare, decat sa o las sa lucreze in mine si sa ajung la un posibil raspuns. Ma intorc la vechile obiceiuri, sa fiu nemultumit, sa fiu perfectionist, sa imi fie frica de esec sau de umilire. E un drum pe care il stiu deja. L-am mai parcurs de atatea ori in trecutul meu. Parca ma simt mai confortabil pentru ca deja cunosc drumul, dar totusi nu mai sunt EU. Inca mai am beneficii in a fi Andrei, cel de azi.
Tu cine esti azi?
Cine vrei sa fii cel de maine? Ce ai de gand sa faci in privinta asta? Care sunt cei 3 pasi cei mai simpli si usori pe care ii poti face pentru tine, cel de maine?