Ai pășit în lumea asta mare,
Plină de viață și ardoare,
Zburând ca floarea vântului,
În cele patru zări ale muntelui.
În drumul tău spre răsărit,
Cu soarele te-ai întâlnit,
Sufletul frivol ți-ai hrănit,
Cu al său foc înțelepțit.
Iar la miazăzi,
Chiar în plină zi,
Soarele ți-a șoptit,
Visul tău nerostit.
Acest vis de împlinit,
Pe loc ți l-ai amintit,
Privind soarele-n față,
Ai simțit cum la cer te-nalță.
Mergând agale, pe-a ta cale,
Presărată cu deșarte petale,
Ai văzut timpul cum se irosește,
Când la apus soarele asfințește.
Iar la miazănoapte, în plină noapte,
Auzind ale soarelui șoapte,
Ți-ai jurat cât ai să trăiești,
Că viața din plin ai s-o iubești.