O bancă goală

O bancă goală,
Ce adăpostea doi îndrăgostiți odinioară,
Aveau emoții necontenite,
Și cu greu și le puteau admite.

Frenezia iubirii nebunești,
Stăpâna sufletelor pământești,
Stătea și ea pe banca goală,
Alăturea de acești doi îndrăgostiți de-odinioară.

Fâstâciri, nesiguranță, vise și speranță,
Fiecare își creiona în minte o viață,
Braț la braț, alături de cealaltă privire,
Căreia atunci îi spunea iubire.

Poveste de viață, trăită de el cu nonșalanță,
Ea plină de speranță că va fi fericită-n viață,
Pașii și i-au îndreptat sa-și construiască fericirea,
Iar acum pe banca lor șade nemurirea.

Au mers braț la braț, neîncetat,
Din când în când s-au mai și certat,
Dar până la urmă s-au împăcat,
Pentru că știau că despărțirea ar fi fost un păcat.