La un moment dat o amica imi spunea ca cel mai de pret moment pe care eu pot sa il am ca barbat este acela in care o strag in brate si nimic nu mai conteaza in acele clipe. Astazi in timp ce eram pe facebook pe profilul unei alte amice, vad o poza ce mi-a inspirat portretul de mai sus: poza facuta de sus, el era intr-un colt al canapelei, iar ea statea lungita pe canapea cu capul in bratele lui. Privirea ei blanda si stralucitoare, plina de armonie. Stia ca era clipa in care timpul statea in loc si mai stia si ca ea era zeita lui. El, cu bratele protectoare si cu atitudinea de zeu ce stia ca ii apartinea ei. O imagine reciproca. Cuvintele nu isi mai avea rostul intre ei doi. Doar din priviri puteai descifra sentimentul aparte de liniste si implinire ce ii inconjura pe amandoi. Era un sentiment de dragoste adevarata.
Oare cand vine acest sentiment intr-o relatie de cuplu?
O relatie are mai multe etape. Prima e cea de indragosteala in care cei doi se sorb din priviri si vor sa stea mai tot timpul impreuna sa nu se mai dezlipeasca nici in ruptul capului. E o perioada in care proiectezi idealurile tale asupra celuilalt. Expertii zic ca ar dura intre 3 zile si pana la 2 luni.
Cea de-a doua etapa e cea in care ne trece repede indragosteala, care de altfel e si cea mai frumoasa (similar ca atunci cand erai in liceu fara nicio grija), si incepem sa il vedem pe celalat cu bune si cu mai putin bune. Expertii zic ca ar dura undeva intre 6 si 9 luni. Aici apare dezamagirea, si implicit trezirea la realitate. In acest punct inceteaza majoritatea relatiilor.
Daca e sa mergi mai departe, urmeaza o perioada de acomodare in care te adaptezi la ce ai descoperit despre celalalt. Te adaptezi la obiceiurile sale, la modul de a comunica astfel incat sa apara linistea in spatiul comun cuplului. Asta e si secretul unei acomodari de succes: linistea. Daca eu incerc sa il schimb pe celalalt aceasta liniste dispare. Aceasta perioara ar dura pana in 2 ani de zile.
Dupa ce te-ai adaptat la celalalt, urmeaza o perioada in care efectiv pui osul la treaba si construiesti. Construiesti acel stil de viata impreuna, nu ce consideri tu sau ce considera celalalt. E stilul de viata pentru binele comun. Amandoi invata sa se sprijine unul pe celalalt din punct de vedere material si profesional. Ei mai invata sa diminueze si sa rareasca conflictele ce pot aparea intre ei, precum sa se si axeze pe dezvoltarea personala ca sa evolueze amandoi. Asa apare cuplul functional. Astfel EU nu mai sunt ce eram cand am intrat in relatie, TU nu mai esti cine erai, ci amandoi suntem altceva. Aici… e de munca si e de durata intre 5 si 7 ani.
Mergand si mai departe, ajungi in ultima etapa, cea in care te relaxezi, in care iti e liniste si iti e bine impreuna. Conditia este sa nu lungesti perioada de dinainte, cea de constructie si de functionare, pentru ca daca tot timpul zici ca mai ai ceva de perfectionat sau de “crosetat” devine obositor si cuplul se erodeaza. Iar scopul principal al cuplului este LINISTEA, adica sa ne bucuram amandoi de timpul pe care il petrecem impreuna.
Daca e sa ne uitam la ritmurile de mai sus ale unei relatii, as tinde sa zic ca dragostea adevarata apare undeva in perioada de constructie pentru ca deja te-ai acomodat cu neputintele tale si ale celuilalt si iti e mai mare drag de cel de langa tine.
Dar oare stim sa construim acest cuplu functional in care principalul scop e LINISTEA? Oare putem intelege ca a fi conflictuali e o risipa de timp si ca treptat, treptat, se poate instala boala in loc de dragostea adevarata?