Discutam zilele trecute cu o cunoștință despre cum a ajuns un om care punea firma pe primul loc mai tot timpul: întotdeauna pe fugă in viața personală, muncit de dimineață până seară. A făcut acest lucru timp de 10 ani, iar în paralel boala s-a instaurat treptat și sigur, până când, cu câteva luni în urmă a început să îl țină la pat fără a mai putea munci. Salvatorul din acea persoană nu a putut să accepte că nu mai poate face bine firmei. Firma a mers mai departe, omul încă e in recuperare cu o doză mare de furie interioară. Furie îndreptată împotriva firmei. Dar ce nu a văzut omul este că viața l-a scos din priză, din configurația vieții în care se afla și i-a zis: dacă nu ai vrut ca viața ta să fie despre tine și ai ales să fie despre firmă, atunci te țin pe loc ca să ai timp să vezi că viața ta trebuie să fie despre tine și apoi despre ceilalți. Să îți faci ție bine înainte de toate și pentru că tu ai deja binele in viața ta, de abia atunci îl poți oferi celorlalți. Concluzia discuției a fost că nu poți oferi celor din jurul tău ceea ce tu, ție, nu îți poți da.
Binele cu orice preț
