Inima mea

Inima mea de câteva zile a simțit ce e iubirea necondiționată. A mai simțit și frica care venea din întrebarea “acum ce ne facem pe mai departe?”. Cum îmi zicea un cunoscut cu mult timp în urmă “copiii sunt singurii care vin în lumea asta fără manual de utilizare”.

Inima mea de 3 ani a simțit o altă iubire necondiționată, pe cea a bunicilor. Dar avea o altă caldură. Avea o caldură blândă și ocrotitoare care păzea fragilitatea inimii mele. 

Inima mea de 7 ani a cunoscut alte inimi care băteau la fel, băteau cu atâta putere încât puteau să schimbe lumea din temelii într-o clipă.

Inima mea de 14 ani a cunoscut avântul pionieresc de a cunoaște mai bine lumea. Așa a început să se aventureze pe noi drumuri ca să cunoască alte inimi care să bată pe aceeași frecvență. 

Inima mea de 21 de ani începea drumul maturizării și căuta dragostea adevărată, căuta să meargă lângă o altă inimă. 

Inima mea de 28 de ani se bucura de realizările vieții și de oamenii aduși in calea sa. 

Inima mea de 35 de ani avea vise. Vise că va schimba lumea. Doar că schimbarea vine de la fiecare om în parte, dacă decide acest lucru. Vine de la cei care s-au aflat în genunchi în fața întâmplărilor vieții și care au avut curajul de a se ridica deasupra acestor întâmplări și de a merge mai departe cu demnitate.

Inima mea de acum e așezată, împăcată, asumată. Este inima mea de la începuturi, cea de câteva zile, de 3, 7, 14, 21, 28, 35 de ani.

A ta cum e?