Doruri. Oamenii au doruri. Din tristeți, amărăciuni. Din lucruri nespuse. Nespuse din egoism, din aroganță, din a-i da celuilalt o lecție. Ești judecător. Judecătorul său. Meriți acest rol pentru că ești îndreptățit. Ți l-ai atribuit pentru că te-a rănit în trecut. Nu l-ai iertat. Și nici nu l-ai uitat. E atât de vie secvența rănirii tale în interiorul tău ca apa vie, curgătoare, din râul de munte.
Azi meriți răsplata suferinței celuilalt. Azi meriți să îl faci să sufere așa cum ai suferit și tu în trecut. “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” îți zici în sinea ta. Ce satisfacție mai mare există decât cea a echilibrării balanței suferinței – m-ai făcut să sufăr, acum e rândul tău să plătești cu suferința ta. Echilibrul perfect. E legea firii neumane. E legea animalismului nostru interior.
Așa construim lumea din jurul nostru – cu inima frântă, îndurerată, plină de suferință și regrete. Noi o facem. Nimeni altcineva. Ne amăgim prin a ne uita la așa zisele “faptele noastre bune”, dar nu avem tăria de caracter și curajul de a vedea și “faptele noastre care au pricinuit suferința celorlalți”. Punem semnul egal între cele două. Asta doar ne scuză pe moment ca să putem dormi liniștiți noaptea.
Oricum, până îți vei face ieșirea de pe scena vieții, universul îți va întoarce fapta din trecutul tău pentru a o înțelege mai bine și să poți să faci lucrurile diferit. Să ierți. Vei trăi în interiorul tău ceea ce a trăit celălalt când l-ai făcut să sufere. Doar așa vei putea înțelege consecințele a ceea ce ai făcut.
Mai ții minte când ți-ai zis: “ochi pentru ochi și dinte pentru dinte“? Acum a sosit clipa în care trăiești ceea ce i-ai făcut celuilalt. Acum ești în locul tatălui, mamei, prietenului, colegului tău. Omul pe care l-ai condamnat prin judecata ta.
Uite așa roata vieții se învârte. Suferința apare în viața ta în diverse întâmplări și prin diverși oameni. În acele momente te întrebi: “Oare cu ce am greșit de mi se întâmplă toate astea”? O întrebare bună… Dar … ai curaj? Ai curaj să te uiți în trecutul tău și să vezi când ai ales să fii judecătorul și călăul celuilalt?
Fapta recunoscută e pe jumătate iertată. Doar de TINE depinde. Un gest atât de mic pentru o eliberare atât de mare. Iartă-l. Iartă-te.
Ce alegi?