EL: Care e subiectul urii? Si care e durerea de fapt? Stii ca te revolti contra ta din lipsa de curaj de a fi autentic? Ai primit toate darurile.
Ai uitat, CINE ESTI? Sau ce stiai ca esti nu mai este?
Da, e cineva care te pacaleste ca nu esti si care iti cere sa faci lucruri, pe cand singurul lucru cu adevarat de facut e SA CREZI IN TINE! Numai asa celelalte se rezolva, iar ele nu se rezolva cum vrem, ci dupa cat SUNTEM DE IMPACATI NOI CU NOI.
E o criza a blandetii tale, dragule! Nu te biciui. Si nu lasa sa te biciuie nedrept NEPUTINTA.
Exista o singura cale: cea a autocunoasterii si a dezvoltarii constientei, pentru ca dupa ce noi atingem implinirea si fericirea, sa ii ajutam si pe altii sa o faca. Nu te gandi la lucruri marete! Implinirea si fericirea e in lucruri foarte mici si simple, de la un zambet, pana la iertare.
E ura pe tine. Si e ura din neiubire fata de tine!
Cand spatiul sufletesc nu e ocupat de iubire si bunatate, in el intra tot felul de muste si bondari care sug sufletul.
EU: Ce stiam ca sunt si nu mai este… agatarea de vechi … e ca o lupta fara sfarsit in interiorul meu … o parte sa ma intorc la vechiul EU prin tot felul de voci – ca nu sunt bun de nimic, ca nimic in viata mea nu iese asa cum as vrea … si la polul opus stiu ca trebuie sa merg inainte pe drumul ce mi s-a dat si mi l-am ales…
EL: Atunci stii. TU esti cel ce te chinui intre cele doua tendinte si TU trebuie sa decizi. Intelegi?
Buna
Scrii foarte frumos! Cred ca incepem sa uitam cine suntem din momentul in care ne nastem. Prea ocupati sa trecem prin viata si sa sa bifam tot ceea ce societatea ne cere a fi. Devenim incet incet niste simple forme fara continut. La un moment dat ai o revelatie si incerci sa te regasesti, sa renasti constient de ceea ce ai putea fi tu cel de care ai uitat a fi.
Laurentia