Cotrăbăiesc meleagurile inimii mele,
Și merg neîncetat prin vene,
Să ajung cât mai devreme,
La mintea mea, făuritoare de basme și catrene.
Uneori mă văd falnic cavaler,
Plin de speranță și mistuit de dor,
Gata să înfrunt orice flaneur,
Precum matadorul în tribune, spectator.
Alteori îmi schimb masca-n iubit tandru,
Să-mi seduc cu vrăji muza-n alt cadru,
Ca să-mi atingă suav buza,
Iar eu, să mă prefac mic ca buburuza.
Din când in când, mai sunt și orb,
Pe-ale vieții trepte incerte,
Ce mă zboară prin vremuri de poveste,
Precum mesajul în pliscul unui vechi corb.
Îmi dau voie să mă balansez,
Atunci când Luna vreau să o visez,
Și în lumina ei să plonjez,
Ca un mag, secretele să i le descifrez.
Și cei din jurul meu se tot miră,
Ca mireasa-n ziua ei de Lună plină,
Cum de m-a hărăzit Mercur,
Să mai fiu și arongant și dur?
Când noaptea-n pat, eu mă așez,
Stau cu ochii larg deschiși și mă minunez,
Că altă mască urmează să îmbrățisez,
Așa cum, doar eu știu să o croșetez.