De mică te visai,
O prințesă te priveai,
Cu flori, palate și mărgăritare,
Făt-Frumos pe cal alb, mare.
Viața pe alt drum te-a dus,
Visul tău din copilărie l-ai apus,
Lăsându-ți a ta comoară,
Ca arcușul făr’ de vioară.
Mai departe ai mers prin zglobia ta tinerețe,
Știind că orice supărare are-o vindecare,
Un zâmbet blând și larg de fermecare,
Doborând orice fortăreață plină de tristețe.
Viața tot mai sus te-a dus,
Pe un alt tărâm ascuns,
Cu încercări și oameni noi,
Pe care să-l parcurgi în doi.
Și tot așa ai mers,
Agale pe al tău sens,
Făurind noi palate,
Calculate și ondulate.
Pășind către senectute,
Îți dezvolți o nouă virtute,
Aceea cu tine de a sta,
Și de a te uita la viața ta.
Stai și de-o privește,
Viața-ți ia de-ți iubește,
Așa cum de mică te visai,
Când prințesă și palat îți doreai.